Timpul tăcut

La intrarea în sală toată lumea primește câte o pereche de căști. Fiecare își pune căștile pe urechi, își alege muzica preferată și trece pe ringul de dans. De la depărtare mulțimea arată ciudat: o mare de mâini și de picioare mișcându-se alandala, o mare de ritmuri și viteze fără logică, o mare de priviri dezorganizate, care îndrăgostite, care puse pe petrecere. O mare de oameni lipsiți de orice urmă de sincronizare.

Petrecerilor ăstora li se spune Silent Discos. N-am fost niciodată la una, dar intuiesc foarte bine ce se întâmplă acolo doar uitându-mă la lumea dinafara discotecilor. În Timp ne mișcăm cu toții după aceleași reguli individuale.

Timpul e personal. La intrarea în sală primim câte o pereche de căști, apoi ne alegem Timpul, fiecare după preferințe, și trecem pe ring. Unii dansează repede și obosesc rapid. Se duc la bar, beau o bere sau o limonadă și o iau de la capăt, uneori schimbându-și alegerea, alteori nu. Alții își aleg Timpul Încet. Se mișcă agale și câteodată ți se pare că nici n-ar dansa. Alții optează pentru Timpul Continuu, cu melodii care seamănă foarte bine între ele. Timpul Trecut, cu spatele la ringul de dans. Timpul Mare, îndeajuns de mare pentru toate. Timpul Grăbit, care nu e niciodată destul. Timpul Prezent, independent de alții.

După petrecere, pe drum spre casă, unii se laudă că s-au distrat, că și-au trăit seara. Cu voce tare își justifică alegerile în fața altora, convingându-se și pe ei, pentru orice eventualitate, că au fost cele mai bune. Unii spun că a fost vreme destulă pentru toate, alții că timpul a fost prea scurt, că așa e întotdeauna.

Timpul, așa cum l-am învățat – cu ani și cu secunde – e o făcătură. Timpul cel adevărat e altul și e necuprins. Nu încape pe un CD sau pe un card SD. Timpul cel adevărat e o bibliotecă cu rafturi multe, încărcate și înalte până la Cer.

Când ne întâlnim, ce se aude în căști nu e Muzica, sunt numai câteva cântece. Ce se aude în căști nu e Timpul, ci numai alegerile noastre.