Geometria timpului

Uneori se face târziu mult prea devreme, de parcă s-ar scurge tot timpul dintr-odată, ca apa din gălețile din tabăra de la Năvodari, umplute și apoi așezate în echilibru deasupra ușii ca să le cadă în cap celor care veneau ultimii de la duș.

Alteori nu e niciodată destul de târziu. E încă prea devreme ca să poată fi deja târziu. Ca în serile când te chema mama acasă de la joacă și tu știai că mai e destul timp până să fie târziu cu adevărat.

Între „devreme” și „târziu” nu există mijloc, iar motivul nu e foarte greu de înțeles.

„Devreme” e o măsură a rațiunii. E devreme atunci când n-am reușit să strângem destule informații ca să putem concluziona că e târziu. Lucru care, de altfel, nu se poate întâmpla niciodată pentru că „târziu” e o idee a sufletului. Târziu e pur și simplu. E târziu și gata. Nu putem explica anume cum s-a făcut târziu.

Între „devreme” și „târziu” nu există mijloc pentru că între rațiune și simțire nu există mijloc. Vă amintiți? Geometrie analitică: nu există mijloc între două plane, fiindcă intersecția între două plane neparalele e o dreaptă, iar dreptele sunt infinite.

Așa că ce facem e să încercăm a ne ține echilibrul mergând pe o dreaptă, intersecție de plane geometrice, intersecție de planuri din noi înșine. Cădem la fiecare câțiva pași, uneori într-un plan, alteori într-altul. Uneori în prea devreme, alteori în prea târziu. Și după primele trânte ne căutăm prăjini pentru menținerea echilibrului. Ele ne fac să înaintăm mai încet, dar ne ajută să cădem mai rar.