26 April 2012

Din dilemele Chişinăului

Republica Moldova e o ţară care încă nu şi-a găsit locul. Un melanj de porniri ruseşti, spirit românesc şi aspiraţii europene. Un stat geografic vertical care însă se mai înclină din când în când spre stânga sau spre dreapta, după cum îi dictează nelămurită conştiinţa.

Cei mai mulţi dintre prietenii mei de dincolo de Prut nu sunt nici unionişti şi nici împotriva ideii de reîntoarcere la România, nici pro şi nici anti-ruşi. Sunt mai degrabă neutri, sătui parcă să tot fie puşi să aleagă între două idei de care s-au simţit pe rând trădaţi de-a lungul istoriei. Şi aleg să spijine ideea, mai accesibilă pentru suflet şi mai simplă parcă pentru raţiune, a integrării europene, a globalizării.

Republica Moldova vrea să fie mai multe fiinţe într-un singur trup. Îi e greu să renunţe la istorie, iar istoria sa îi cuprinde pe Ştefan cel Mare şi pe Stalin, pe Eminescu şi pe Puşkin.

În şcoli elevii studiază oficial limba română, fapt neconstituţional după ce aceiaşi oficiali au stabilit în prima lege a ţării că limba oficială a statului e limba moldovenească. Chişinăul de azi e dominat de figura lui Ştefan cel Mare, care dă numele celui mai mare bulevard din oraş şi îi priveşte pe moldoveni de la înălţimea protectoare a statuii sale din centru. Acelaşi Ştefan cel Mare a fost însă numit, în cadrul unei importante campanii a televiziunii publice din România, Cel Mai Mare Român, lucru privit cu mare nedumerire de către conducătorii comunişti din vremea aceea ai Republicii Moldova.

Basarabia încă se mai întreabă cine îi sunt eroii şi, prin extensie, încă se mai întreabă cine este ea însăşi. De pildă, în Sala cu Orgă – una dintre clădirile importante din centrul Chişinăului, intrarea este străjuită de busturile lui Enescu şi Porumbescu, doi moldoveni născuţi şi trăiţi la vest de Prut. Alţi doi români pe care Basarabia nu ştie cum exact să îi privească.

“Care e relaţia între Republica de azi şi valorile românilor de dincolo de Prut?”, mi-am întrebat aseară un prieten în centrul Chişinăului. “Când o să putem răspunde la întrebări ca asta, abia atunci ţara o să poată merge cu adevărat înainte”, mi-a răspuns.

Dilemele Chișinăului aşteaptă răbdătoare dezlegare de la moldoveni, ascunse în verdele parcurilor şi în roşul, galbenul şi albastrul unui tricolor sărbătorit în zile diferite pe cele două maluri ale Prutului.