19 November 2012

Vis în Apuseni

Se făcea că eram lumea întreagă. Mă întindeam nesfârșit, peste tot, în secunde simultane. Stăteam scufundat în timp de la gât în jos. Se făcea că auzeam toate gândurile gândite vreodată și că înțelegeam totul. Nimic nu rămăsese neîntâmplat în mine.

Se făcea că era dimineață. Am auzit un cântec de o sută de ani, scăpat dintr-un taragot încă și mai vechi. Ce tineri, cântecul și taragotul, mi-am spus. Au existat pentru o singură clipă și se poartă deja de parcă ei ar fi universul însuși. Niște copii. Când stau la sânul mamei habar n-au că îi beau laptele, ci sunt convinși, dimpotrivă, că ei sunt cei care îi dau, în felul ăsta, de mâncare.

Din taragot țâșneau, trufașe, iluzii și melancolii. Binevoitoare, întrebări dintotdeauna. Iuți, răspunsuri neconvingătoare.

Cântecul lui m-a dezmorțit. Am hotărât atunci să ies din timp, ca dintr-o călimară întunecată un stilou care nu mai poate fără să scrie, care trebuie să preschimbe bezna cernelii în litere luminoase, violete. Se făcea că eram lumea întreagă și că m-am ridicat din mine însămi ca să mă așez pe o prispă în Apuseni.

Mi-am pus coatele pe genunchi și mi-am adus mâinile spre față, ca să-mi sprijin buzele și bărbia în ele. Degetele mi s-au amestecat, fiecare așezându-se între două ale celeilalte mâini, de parcă mi-aș fi închis palmele cu un fermoar. Unghiile îmi erau luciri de ape, iar degetele mele, încovoiate ca niște munți, erau acoperite cu păduri de conifere. Mi-am lipit primul munte de buza de jos și în spatele lui s-au așternut, venind când de pe dreapta, când de pe stânga, degetele celelalte. În văile dintre ele, din hornurile caselor de pe drum se ridicau șosele noi de fum, fiecare căutând să ducă altundeva decât calea de asfalt de dedesubt.

Se făcea că eram lumea însăși și că îmi încleștasem în dreptul gurii degetele împădurite, desenând cu mișcarea mea marea vale dintre vârfurile Apusenilor. Ochii mei, așezați deasupra munților, răspândeau lumini concentrice, umplând universul de cer.

Se făcea că m-am așezat pe o prispă în Apuseni, creând din împletirea palmelor mele văile și munții. Se făcea că eram lumea întreagă și că m-am așezat pe o prispă ca să aștept.

Scris la Torogoata lui Toiuț