Despre încrâncenare

Până zilele trecute, când am stat de vorbă pe tema asta cu un prieten bun, nu-mi dădusem seama ce piatră de hotar e încrâncenarea în viaţa noastră.

Ne găsim subiecte care ne dau mai întâi târcoale, apoi ne ispitesc, arătându-ne fotografii din viitor, în care apărem mai bogaţi, mai faimoşi sau mai demni de respect. Uşor-uşor se strecoară în viaţa noastră, până când ne trezim că ele sunt principalele noastre scopuri în viaţă. Ne supun tot mai mult, până când le devenim cu totul şi cu totul devotaţi.

Între timp ne-am trasformat deja în nişte roboţi, incapabili să mai gândească sau să facă ceva în afara setărilor din fabrică. E prea târziu, ne-am lăsat aspiraţi într-un bol sticlos, prin care nu mai vedem clar. Vorbim numai despre încrâncenarea noastră, alegându-i numele care ne interesează mai mult. De obicei numele ei e  iubire, frumuseţe, carieră, bani…

Prietenii încep să se uite ciudat la noi, neînţelegând, pe bună dreptate, de ce nu mai suntem la fel de simpatici, de ce nu mai avem subiecte de discuţie. Încep să ne aloce compasiune, dar tot mai puţin timp, pentru că începem să îi obosim. În plus, şi ei au încrâncenările lor.

Nu ne mai rămâne energie pentru altceva, iar viaţa noastră, cel puţin pe termen mediu, ia o turnură implacabilă. Dacă am luat decizii corecte în ultima vreme, încrâncenarea noastră ne poate apropia de succes. Dacă nu, nu ne duce nicăieri.