7 July 2009

Din experienţa mea de poliţist, detectiv şi erou american

Articol publicat în 24 FUN.

Eram cu echipa la secţia de poliţie. În primul cadru, înainte să ajungă camera pe noi, se vede o prostituată proaspăt adusă la secţie. Sau un travestit, în cel mai rău caz.

Începem discuţia. Suntem o echipă, aşa că avem tabieturile noastre. În primul rând, vorbim pe rând, fiecare câte o propoziţie şi ne completăm în mod minunat.

Eu zic: „Ultimul suspect rămas în viaţă e întotdeauna criminalul şi îl trimitem oricum pe scaunul electric. Dacă-i omorâm pe toţi de la început, nu pierdem nimic şi mai şi câştigăm timp.”

Căpitanul meu e un tip foarte furios, aşa sunt toţi căpitanii. Mă face cu ou şi cu oţet, după care îmi cere să predau insigna şi pistolul. Nu mă supăr: oricum urma să rămân fără gloanţe în cel mai important moment al acţiunii. Şi oricum nu pot rezolva cazuri complicate decât după ce sunt suspendat, se ştie.

În timpul liber prind un fir important, de la un informator crucial la care am numai eu acces. Îmi deschid laptopul şi accesez nişte fişiere strict secrete ale guvernului. Aflu unde locuieşte criminalul. Ajung acolo, bat la uşă, îl anunţ că am venit iar el fuge pe scara de incendiu. Ies în stradă şi, nefiind oră de vârf, începem o urmărire cu maşinile. Răsturnăm două standuri de legume-fructe aflate pe trotuar. Ajungem într-o fundătură, coborâm, ne batem puţin şi, neavând pistol, ajung la cheremul ucigaşului. El nu se grăbeşte să mă omoare pentru că vrea neapărat să-mi ţină un discurs.

Când termină, se aude un zgomot de armă. Stăm amândoi în dubii, neştiind cine urmează să moară. Până la urmă, el e cel care cade la pământ, şocat. De după colţ apare nepoţelul meu, cu un pistol fumegând în mână. Mi l-a lăsat soră-mea în grijă şi l-am purtat cu mine toată ziua. Când am ajuns la hală i-am spus „rămâi aici, e periculos”, dar n-a vrut să mă asculte.

Doar o altă zi la birou.