Despre mediocritate

Cred că “Mioriţa” este cu adevărat o capodoperă. Ce nu înţeleg e cum a ajuns ea să reprezinte spiritul românesc. Una e ca înţelepciunea populară să reflecte atât de frumos modul în care românul îşi priveşte moartea, iar alta e să pui astala baza culturii noastre ca naţie.

Aşa am ajuns, uşor-uşor, să ne conducem vieţile după ideea că “aşa ne e scris”, aşa am ajuns să fim convinşi că “e bine şi aşa”, aşa am ajuns să credem că nu putem mai mult.

Cu fiecare profesor care a vorbit frumos, însufleţit de “Mioriţa”, 20 de elevi şi-au pecetluit un viitor în umbra lucrurilor care “i-au fost scrise” şi în umbra celor care sunt “bune aşa cum sunt”. Când şi-au semnat tezele la română, după ce au comentat “Mioriţa”, cei 20 de elevi au semnat un contract pe viaţă în care au declarat că “nu are sens să încercăm”.

Românul n-are curaj. Nu ţinteşte sus. Nu vede niciodată jumătatea plină. Românul spune mereu că nu are sens să se zbată, pentru că oricum nu va reuşi. Românul nu crede în el şi în şansa lui. Când vine vorba de ce-ar putea realiza în viaţă, românul e un bleg.

Confucius zicea că dacă nu schimbăm direcţia în care mergem, vom ajunge exact acolo unde ne-am propus. Eu ţin cu Confucius, pentru că “Mioriţa” e aproape emo.