Despre puterea cuvintelor

Articol publicat în 24 FUN.

„A vorbi cu cuvintele tale” e o expresie care trece prin viețile noastre nebăgată în seamă. Păcat, fiind adevărul e că în orice subiect ești mai convingător dacă vorbești ca un om normal, dacă vorbești ca tine însuți.

Am început de la o vreme să nu ne mai mulțumim cu gândurile și cu vorbele noastre, crezând că succesul se obține numai dacă limbajul ne e prețios. Când suntem la o întâlnire de business ne schimonosim gurile cu cuvinte mari, formale, care ne ies dintre buze odată cu orice urmă de personalitate proprie. Când cunoaștem pe cineva și vrem să-i creăm o impresie de neșters despre noi începem să scotocim prin sertarul cu cuvinte pe care nu prea le folosim, pentru că nu prea ne reprezintă.

Și nu numai cuvintele sunt problema, ci și faptul că noi înșine facem eforturi în fiecare clipă să nu fim noi. Gândurile nu ne mai aparțin, sunt parcă ale unora care ne conjură să fim ca ei și ne sădesc în minte idei care nu sunt ale noastre și care nu ne plac. „Vorbește gura fără noi”, cum spune o altă expresie la care n-am stat niciodată să ne gândim cu-adevărat.

Între suflet și cuvinte e însă o legătură de oțel. Cuvintele pot fi salvarea noastră fiindcă ele, atunci când se adună literă cu literă din mintea noastră, ne pun o pecete asupra gândurilor. Fiindcă vorbele, tratate cu răspundere, ne pot trage după ele. Fiindcă gândurile vin cu zecile de mii și pleacă tot așa, pe când cuvântul e o sită care le cerne pe cele trecătoare de celelalte.

La marginea cuvintelor se află ceva miraculos, dar numai dacă îi îngăduim să existe. La marginea cuvintelor, undeva între coala de hârtie și scrisul de pe pagină, undeva între sunet și urechea noastră, la marginea cuvintelor suntem noi înșine. Mai curați și mai adevărați decât în închipuirea noastră pentru că, spre deosebire de gânduri, cuvintele pot deveni verdicte, pot deveni promisiuni.

Să vorbim deci, dar cu cuvintele noastre. Să vorbim cu tot cu noi.