11 October 2010

Cu ochii pe noi

Articol publicat în 24 FUN.

Ba e frig, ba e cald. Avem din nou o toamnă nehotărâtă ca o idee venită într-un moment nepotrivit. Ba plouă, ba stă – umplându-ne și golindu-ne sufletele de melancolie, invers decât indică barometrele. Poate că la școală ne-au învățat altceva, dar singurul motiv pentru care frunzele nu cad toate odată și seara nu vine brusc la ora patru e acela că toamna știe că nu ne plac schimbările bruște.

Recunosc că de la o vreme am tot ratat momentul când cocorii pleacă în țările calde. Altădată îi vedeam an de an cum alergau pe străzile lor neînțelese din ceruri în timp ce noi îi urmăream, parcă în oglindă, pe aleile din cartier, până ne trezeam în fața vreunei case sau vreunui copac pe care nu le mai văzusem până atunci.

În toamnele astea adulte însă nu mai zboară parcă niciun cocor. Astăzi ne pleacă anul de până acum, cu zilele lui lungi și cu energiile lui neînțelese, de care ne-am arătat din nou neinteresați. Ne pleacă speranțele pe care n-am reușit să le încarnăm peste vară.

Toamna asta ne golește sufletele și ni le pregătește pentru începuturi noi, așa că tristețile nu mai au cu ce se hrăni și pleacă și ele. Ne pleacă și regretele, iar noi rămânem cu gânduri proaspete, timide la început, țopăind ca o niște vrăbii mărunte, vesele și nepretențioase. Apoi gândurile cresc, devin planuri, unele acțiuni, altele obiceiuri, altele nimic. Pe unele le păstrăm cu noi peste iernile care vin, iar pe altele le trimitem în fiecare toamnă în țările calde, sperând că să nu se mai întoarcă niciodată.

Unele o să revină fără să le băgăm de seamă și-o să-și vadă de treabă fără să ne deranjeze până toamna viitoare, ca s-o ia apoi de la capăt. Dacă stau bine să mă gândesc, așa era și cu cocorii: nimeni nu-i vedea niciodată venind, puțini le simțeau prezența peste an și numai plecarea lor era un eveniment cu tam-tam. La fel, gălăgioase în sufletele noastre îmi par a fi numai gândurile care ne supără. Celelalte se instalează în liniște și n-au parte decât rar de atenția noastră. Să promitem, propun, că primăvara viitoare vom pândi cocorii venind și gândurile noastre cele mai îndrăznețe adunându-se.