Teoria perechilor

E foarte bine că teoria perechilor e necunoscută şi că misterul ei împlinitor de destine rămâne neatins. Astfel căutarea noastră pământeană se poate face într-o lumină romantică, deşi înfricoşătoare.

Totul ar putea fi simplu, dar cui îi plac lucrurile simple?

E mai plăcut să ne lăsăm surprinşi de tot ce ni se întâmplă – numim asta soartă. Savurăm cu o plăcere dureroasă eşecul şi neîmplinirea, venite de fiecare dată pe neaşteptate, ca ninsoarea pentru autorităţile româneşti. Ne îmbătăm de succes, în cele două forme ale sale – rarisim sau mărunt – cu toată sinceritatea noastră. Îngenunchem contemplativ în faţa lui, privindu-l ca pe o manifestare a unor supra-oameni cu care ne mândrim de fiecare dată când ne aruncă o privire, de parcă am avea vreun merit pentru existenţa lor.

Ar putea fi altfel, am putea merge la sigur dacă am căuta perechile.

Teoria lor e o ecuaţie absurdă, cu trei necunoscute şi nimic cunoscut. Rezolvând-o vom avea parte de sentimentul cel mai pur de împlinire care poate curge prin aceşti câţiva litri de sânge, care poate adia prin aceste câteva grame de suflet.

Bucuria vine numai în perechi. Orice fel de bucurie şi orice fel de perechi.

Prima necunoscută din cele trei eşti tu – trece o vreme până să ai puterea să te cunoşti. A doua e bucuria – un vis de linişte sau de glorie, unul pe care nimeni altcineva, în afară de tine, nu-ţi poate cere să-l visezi cu adevărat. A treia necunoscută e perechea: un om, o pasiune, un loc, un orice cu care tu faci o pereche indestructibilă. Una pentru care orice greutate e numai un popas, iar orice fleac – un prilej de bucurie.

Împlinind legea perechilor ne aşezăm fiecare la locul nostru. Stai liniştit, cel mai probabil teoria perechilor nu-ţi va schimba viaţa. Mai degrabă a făcut-o deja.