2 June 2009

TIFF, prin ochii unui cinefil de ocazie

N-am fost niciodată un cinefil înrăit, nu ştiu cine în ce film a jucat, iar după figură nu recunosc decât puţini actori. În discuţiile generale despre lumea cinematografiei consum mai multă bere decât o fac în general, pentru simplul motiv că atunci sunt mai tăcut decât sunt de obicei.

Dar îmi plac filmele, îmi plac filmele bune. Îmi plac filmele care evocă timpuri în care n-am fost şi în care nu vom fi, îmi plac filmele care vorbesc despre stări de spirit care te transformă, ca spectator şi ca om. Nu ştiu ce-nseamnă pentru restul lumii “un film bun” şi nu pot decât să sper că înseamnă acelaşi lucru ca şi pentru mine.

M-am gândit să pun pe hârtie ce-i trece prin cap despre TIFF unui cinefil de ocazie. Pentru că, deşi tuturor celor care intrăm în contact cu TIFF-ul ne-ar plăcea să fim nişte fini critici de film, puţini dintre noi pot analiza acest eveniment din perspectiva unor cineaşti veritabili.

Am fost la deschiderea TIFF-ului de anul ăsta şi voi mai merge la câteva filme (5-10). Lume multă, lume bună la deschidere. Un film excepţional (Amintiri din epoca de aur) în faţa unui public colorat: personalităţi din lumea filmului, studenţi, vedete din show-biz, cunoscători de film, iubitori de ieşit în public, tineri, bătrâni, eu. Lumea s-a distrat, s-a minunat, şi-a pus întrebări şi la sfârşit a aplaudat.

Două momente din deschiderea festivalul au clarificat pentru multă lume în ce forţă s-a transformat întâlnirea anuală de la Cluj. Primul a fost intrarea în sala de la Cinema Republica, goală de atâţia ani şi prea mică acum pentru numărul de spectatori veniţi la TIFF. Al doilea a fost momentul aplauzelor, una din puţinele clipe când mulţimea pestriţă de care vorbeam mai sus împărtăşea gânduri asemănătoare.

Nu ştiu cu certitudine ce-şi doresc organizatorii TIFF de la festival. Ştiu însă câteva lucruri pe care le vor obţine:

• Vor aduna laolaltă oameni de calibre, interese şi speţe diferite, într-un moment în care minţile şi sufletele lor se vor uni mai mult ca oricând. Iată că nu numai fotbalul poate face asta.
• Vor ajuta românii să iubească din nou filmul românesc, cu toate mesajele lui profunde, cu toate poveştile lui simple, deseori nostime într-un fel sau altul, şi cu toate bugetele lui mici.
• Vor umple din nou sălile unor cinematografe dărăpănate şi demodate, unde nu-ţi poţi aşeza pe ochi ochelari 3D. Vor aduce, uşor-uşor, oamenii la cinematograf de dragul filmelor şi nu al ieşirii în oraş.

TIFF-ul te lasă să pătrunzi într-o curte cu zid înalt, inaccesibilă multora pentru că singuri ne-am făcut-o inaccesibilă. Asemenea lumii literare, a muzicii clasice, a folkului, a desenului, a sculpturii, toate departe pentru mulţi dintre noi. TIFF-ul e, pentru mine – cinefilul de ocazie, cea mai reuşită îmbrăţişare între arta nobilă şi marketingul social.

Pentru multă lume e clar de ceva vreme că marketingul (media, evenimentele, brandurile, modele etc.) e cel care a adus bacilul mediocrităţii în societatea românească. Prin TIFF, lumea filmului arată că a înţeles că numai prin aceleaşi instrumente poate introduce în genele noastre virusuri mai puternice decât mediocritatea: cunoaşterea, gândirea, dezbaterea, umorul, reflecţia.

Pentru că face din filmul bun ceva din nou la modă, mă înclin în faţa TIFF-ului.

Mai jos e trailerul filmului Amintiri din epoca de aur, proaspăt laureat la Cannes.