18 August 2009

De ce sunt cabinele telefonice atât de albastre?

Articol publicat în 24 FUN.

Atenţie! Articol cu conţinut aproape romantic!

Acum vreo zece-cinşpe ani colecţionam cartele telefonice. Goale, bineînţeles, din moment ce eram un client de bază al unei cabine albastre recent montate, din care strălucea portocaliu un telefon care-mi ştia toate ofurile oficiale. Ofuri oficiale, adică cele pe care i le puteam spune mamei la telefon. Ca mine erau mulţi şcolari de provincie, care îşi căutau la oraş dragostea vieţii lor, iluminarea spiritului şi puloverele lăsate prin cluburi unde n-aveam voie să intrăm.

Aceeaşi cabină albastră cu telefon portocaliu era pe atunci şi vedeta staţiunilor de pe litoral. În jurul ei erau mereu cozi pătrate, româneşti, de unde apăreau tot soiul de pistruiaţi, nerăbdători să dea un telefon cu ultimii lor bani de pe cartelă. Aseară, pe malul mării, îi spuseseră unei fete din Vaslui că au 16 ani, cu cel puţin doi mai mulţi decât în realitate. Azi se vedeau nevoiţi să sune acasă: „Mami, trimite-mi te rog nişte bani. Mi i-au furat nişte băieţi de pe plajă. Nu, n-am putut să mă duc la poliţie, c-au zis că mă bat dacă mă duc.”

Au trecut ani buni de când am auzit ultima oară pe cineva folosind un telefon public. Azi cabinele se uită albastre la trecători, ştiind că şi ele trec, ca ei. Se duc acolo unde sunt şi picupurile, umbrelele de soare şi radiorile mari, din lemn. Se duc să stea cuminţi într-un colţ al istoriei, unde se vor aduna peste 50 de ani şi aparatele de ras, iPod-urile şi aerul curat din marile oraşe.