Laptopiseţul Istoria unei misiuni kamikaze

Românii care îmi fac cinste

Astăzi inaugurez o rubrică specială, periodică într-un ritm numai de ea ştiut. Ar fi trebuit să fie găzduită de o revistă românească, un proiect fain şi cu potenţial, însă foarte neatent la mediul înconjurător.

Rubrica se numeşte “Românii care îmi fac cinste” şi este despre românii care îmi fac cinste. Începem astăzi cu un nigerian.

Kingsley Chibuzor Nwabia a venit la Cluj în 2005, în căutare de inspiraţii noi pentru picturile sale. A rămas în România, vrând să adune Africa pe pânză şi s-o împrăştie în toată România.

• Kingsley are 32 de ani şi s-a născut în Lagos, Nigeria.
• Începând din 2005 a locuit la Cluj, apoi s-a mutat la Bucureşti, unde e profesor de limba engleză pentru copii de grădiniţă.
• A devenit cunoscut în România ca pictorul îngerilor negri, care apar frecvent în picturile sale.
• Are mai multe expoziţii de pictură la activ şi a pictat tablouri pentru Familia Regală, dar şi pentru preşedintele Băsescu.
• La începutul acestui an a lansat în România cartea „Basme populare nigeriene şi alte povestiri”.

Ş: Romania şi Nigeria par a fi foarte diferite. Cum de-ţi plac amândouă?

Kingsley: Am venit aici fără niciun fel de aşteptări. AIESEC, organizaţia studenţească prin care am ajuns să cunosc România, m-a învăţat că o minte deschisă la nou e cheia experienţelor cele mai reuşite. Între timp am văzut că România şi Nigeria seamănă în multe feluri. Discutând cu câţiva prieteni nigerieni am stabilit că a trăi în România e la fel cu a trăi în Nigeria, cu menţiunea că aici sunt parcă totuşi mai puţini oameni de culoare.

Ş: Ştiu că vrei să aduci Nigeria în România. Crezi că o să se potrivească în peisaj?

Kingsley: Nu încerc să potrivesc Nigeria în peisaj, dar vreau neapărat să răspund întrebărilor pe care le stârneşte prezenţa mea aici. Mulţi dintre românii pe care i-am întâlnit sunt curioşi să înţeleagă mai multe despre Nigeria şi despre Africa, în general.

Ş: Suntem destul de curioşi încât să-ţi cumpărăm cartea pe care tocmai ai lansat-o?

Kingsley: Cartea e o colecţie de 21 de poveşti tradiţionale din Nigeria, dintre cele pe care le-am ascultat şi eu pe când eram copil. Se numeşte „Basme populare nigeriene şi alte povestiri” şi da, lumea o cumpără. Cred că o cumpără nu din curiozitate, ci din dorinţa de a încerca ceva nou din punct de vedere cultural.

Ş: Luna viitoare pleci în Nigeria pentru câteva săptămâni, după cinci ani în care ai locuit în Cluj şi în Bucureşti. Spune-mi două lucruri pe care o să le povesteşti la bere prietenilor tăi de acolo.

Kingsley: Sunt multe de spus. De exemplu, româncele sunt cele mai frumoase femei din câte am întâlnit, dar şi cele mai greu de înţeles. Apoi, trebuie neapărat să le spun prietenilor mei că iarna nu e deloc simpatică şi distractivă, aşa cum le e prezentată nigerienilor la televizor. Iarna e frig, nu glumă.

Ş: Când ai venit în România, te-a aşteptat aici ceva care să-ţi aducă aminte de Africa?

Kingsley: Cea mai mare asemănare e în modul în care şi românii şi nigerienii ştiu să se descurce în viaţa de zi cu zi. Cred că asta e ceva ce ne curge deja prin sânge, mai degrabă decât ceva care poate fi învăţat.

Ş: Eşti foarte mândru că eşti nigerian. Ţi se pare că şi noi suntem mândri că suntem români?

Kingsley: Eu iubesc această ţară şi mă tot mir să văd că românii nu ştiu să aprecieze ce au la îndemână. Până la urmă se pare că iarba pare întotdeauna mai verde în curţile altora. Sunt şi mulţi nigerieni care cred asta, dar n-am întâlnit încă niciunul care să nu fie mândru că e din Nigeria. Ştiind bine cele două ţări, pot să-ţi spun că dacă un nigerian se plânge despre lucrurile care nu merg bine în ţara lui, crede-mă, e îndreptăţit să o facă. În schimb, sunt surprins să văd cât de mulţi români se plâng despre România şi, mai ales, să văd că majoritatea nu fac nimic altceva decât să se plângă.

Ş: Nu-mi dau seama dacă Nigeria şi România sunt medii la fel de propice pentru artă. Lămureşte-mă tu.

Kingsley: Arta e ceva spiritual şi cere un mediu care să inspire mereu. Romania m-a inspirat într-un fel pe care nu-l pot reda în cuvinte, ci doar în picturea mea în sine. Lumile în care te învârţi, oamenii pe care îi întâlneşti, artiştii din jurul tău, toate te schimbă. Celor care mă ştiau dinainte nu le vine să creadă, uitându-se la tablourile mele, că eu sunt cel care le pictează.

Ş: Până la urmă, la ce bună atâta artă?

Kingsley: Artistul e custodele unei întregi naţiuni, al istoriei, al tradiţiilor şi al oamenilor săi. El e singurul capabil să explice credinţele şi sufletul unui popor în faţa generaţiilor care nici nu s-au născut încă. Nu cred că îi preţuim destul pe creatorii artei adevărate.

Ş: Există ceva care va rămâne mereu în Nigeria, un lucru pe care nici măcar arta n-o să-l poată transporta în România sau în altă parte?

Kingsley: Cred că pot aduce aici cam totul din Nigeria, în afara căldurii de pe întreg parcursul anului şi a mâncărilor tradiţionale, care au un gust imposibil de transportat.

Ş: Am tot încercat să înţeleg dacă România are sau nu ceva din Africa. Înţeleg că există multe lucruri în comun, dar mă mai preocupă ceva. Spune-mi dacă îngerii albi şi îngerii negri sunt sau nu diferiţi.

Kingsley: La fel de diferiţi ca şase şi o jumătate de duzină.