22 June 2010

Pauza de la noi înşine

Articol publicat în 24 FUN.

Am început să aruncăm cu timp. E din ce în ce mai scurt şi ne pasă tot mai puţin de el. Îl dăm ca şi cum nu ne-ar aparţine, îl cheltuim ca şi cum ar fi “al firmei”. Îl urcăm pe Facebook, îl privim la televizor cu ochi miraţi, ca pe o curiozitate din tărâmuri îndepărtate. Umblăm aiurea pe străzi, fără să ne dăm seama că timpul trece pe lângă noi, în direcţie inversă, cu mâinile în buzunare, ca un străin nepăsător.

Am început să ne irosim cuvintele, le spunem fără să stăm pe gânduri. Sunt nemuncite, de-aceea aruncăm cu vorbe în dreapta şi-n stânga. Devin tot mai slabe pe măsură ce noi le aruncăm în gol, fără să ne mai pese de soarta lor. Folosindu-ne de ele, împroşcăm cu durere şi cu admiraţie de parcă durerea şi admiraţia ar fi la îndemâna oricui.

Nu mai ştim ce vrem şi-atunci le vrem pe toate, aşa am început să ne-mprăştiem şi sufletul. Îi sfâşiem genunchii, târându-l pe asfaltul străzilor noastre alambicate, construite româneşte, fără nicio regulă. Ne îngenunchem sufletul fără niciun regret, ignorându-i părerea şi alegând cu mintea. Îl umilim, cărându-l după noi în lupte în care n-are ce căuta şi în biserici îl care nu se regăseşte.

Timpul se termină. Cuvintele se termină şi ele. Ni se termină sufletul, ajunge. E vremea să ne recăpătăm conturul, să ne alegem mai bine vorbele, luptele şi bisericile în care ne rugăm. Ni se părea că obosim, aşa că am luat o pauză de la noi înşine. Ne-am trezit însă mai istoviţi şi mai lipsiţi de noimă. Dacă ne mai amintim unde ne-am lăsat ultima oară, să trecem din nou la treabă. Iar de data asta s-o facem bine.